„DACĂ NU FACEM CE TREBUIE, NE VOR JUDECA URMAŞII“
Despre Românii Vienezi s-au scris, în decursul anilor, relativ multe cărţi, broşuri precum şi diferite articole în ziare sau reviste, în germană, iar cele mai multe în româneşte. Toate aceste publicaţii sunt lucrări strict literare, precum şi Raportul meu Românii în Viena, din 15.06.1999, care ar putea fi luat ca îndrumător. În acele lucrări, au fost amintite, de fapt, multe documente dar foarte puţine au fost redate complet sau cel puţin parţial. De aceea a fost necesar de a cerceta în arhive, de a identifica aceste documente, spre a fi publicate sub titlul, „Colecţie de documente privind istoria românilor din Viena“ spre folosinţa autorităţilor, precum şi a eventualilor scriitori interesaţi de literatură istorică. Chiar de la început trebuie amintit că în arhivele vieneze se găsesc, de fapt, mii de acte privitoare la probleme româneşti. Dar de a identifica toate aceste acte, spre a le prelucra şi a le sorta după conţinut în mod ordonat şi profesional în scopul publicării ştiinţifice, ar necesita o muncă anevoioasă de câţiva ani şi în final poate că nici nu ar fi toate necesare. Din aceste motive mi-am propus ca să identific şi de a publica numai acele acte cari se referă nemijlocit la istoria Românilor din Viena. Întrucât viaţa comună a Românilor stabiliţi în Viena s-a desfăşurat în mod principal în două sfere de activităţi, respectiv în biserici şi asociaţii, astfel şi actele au un caracter corespunzător. Dar mai înainte de a prezenta aceste acte sunt de explicat unele aspecte istorice generale ale Naţiunii Române şi anume:
Naţiunea Română este un popor de origină latină şi are rădăcinile în secolele II şi III, ca urmare a amestecului dintre Daci şi Romani şi s-a format în timpul ocupaţiei romane şi chiar după acel timp, atât în nordul cât şi la sud de Dunăre. În timpul migraţiunii popoarelor, poporul romanizat a asimilat popoarele migratoare, care s-au stabilit la nord de Dunăre; la sud de Dunăre însă Bulgarii şi Slavii, noi veniţi, au asimilat cea mai mare parte din localnici. Unii localnici, în special din regiunile de-a lungul malului drept al Dunării, prin posibilităţile de legături cu rudele din nord, s-au dezvoltat şi în viitor cam la fel. O grupă mare însă, care s-a retras în Macedonia, s-a dezvoltat ca Macedo-Români, numiţi şi Aromâni, cu propriul lor dialect românesc. Dar toţi Românii, până în secolul al 19-lea, au fost numiţi Valachi.
Abia după Unirea Principatelor Moldova şi Valachia, în anul 1859 şi respectiv 1862, noul stat format s-a numit România iar poporul – Român. Cei ce au rămas la sud de Dunăre sunt şi azi cunoscuţi ca Valachi. Până la recunoaşterea noului stat România, în toate actele oficiale austriece s-a folosit expresia Valachi şi Valachia.
Toate lucrările mele sunt publicate în scop ştiinţific şi nu comercial, pentru uzul scriitorilor şi cercetărilor istorice militare, în editură proprie şi în general pe cheltuiala mea, de aceea nu se găsesc în comerţ ci numai în unele biblioteci, mai importante, din Austria şi România. La fel sunt publicate şi sub formă de articole, în mai multe ziare şi reviste din Austria, Jugoslavia şi România. La cererea unor cercetători istorici şi comunităţi interesate, din Austria, Jugoslavia, România, Franţa şi America am donat de asemenea volumele solicitate, în măsura în care le-am avut disponibile. Reeditări am publicat numai în funcţie de posibilităţile mele materiale şi numai în număr redus, strict necesar.
Ca să fiu mai bine înţeles de ce mă preocupă graniţa militară bănăţeană, menţionez că satul meu natal Uzdin a fost întemeiat de către Regimentul de graniţă german bănăţean de infanterie nr. 12 iar tot timpul cât a funcţionat acest regiment, strămoşii mei au fost ţărani şi soldaţi ai companiei 6 Uzdin a acestui regiment. Deci din respect faţă de strămoşii mei şi dragoste de Banatul în care m-am născut şi am crescut îmi dedic acestor probleme tot timpul liber şi puterea mea de muncă.
Ca urmare a acestor activităţi istorice am fost cooptat ca membru al următoarelor asociaţii austriece de istorie şi anume:
Membru al Institutului austriac de documentaţie istorică.
Membru al Asociaţiei pentru istoria oraşului Viena.
Membru al Societăţii austriece de cercetare istorică a secolului 18.
Membru al Asociaţiei Internaţionale de cercetare istorică a secolului al 18-lea de la Institutul Voltaire – al Universităţii Oxford din Anglia.
În plus, în anul 1995 am întemeiat la Viena asociaţia culturală a românilor stabiliţi în Austria, a cărei preşedinte am fost până în anul 2003, când din cauză de boală şi bătrâneţe m-am retras şi am fost ales preşedinte de onoare al asociaţiei.
În anii cât am condus-o, această asociaţie a avut cea mai mare şi bogată activitate pe care a avut-o vreo asociaţie românească în Viena până în prezent, din care redau doar pe foarte scurt: peste 400 de reprezentaţii culturale, 8 emisiuni proprii, în Limba Română, la radio Viena, preluate în Limba Engleză de Radio Austria Internaţional, 15 prezentări la televiziunea austriacă a activităţilor noastre, editarea revistei asociaţiei „Grai Românesc“ care a depăşit ca număr toate publicaţiile româneşti anterioare din Viena, organizarea celei mai mari expoziţii ce a avut vreodată o minoritate din Viena, cu titlul (în Limbile Germană şi Română) „300 de ani de cultură românească în Viena“. În tot timpul am fost subvenţionaţi doar de către oraşul şi unele ministere din Viena, subvenţii de care până acum nu s-a bucurat nici o asociaţie românească din Viena. Dar toate acestea au atras şi invidia şi lăcomia unor conaţionali de ai noştri, singuri care ne-au făcut greutăţi şi probleme. Cât timp am fost eu preşedinte toate încercările unor astfel de oameni s-au lovit de mine ca de un perete de beton. Dar după ce eu am predat ştafeta unei alte persoane, s-au unit toţi „faliţii“ noştri şi au preluat ilegal asociaţia, stricând tot renumele şi aprecierile despre noi. Cu toate că am rămas doar preşedinte de onoare, am luat măsurile necesare şi am alungat cu sentinţă judecătorească toată această adunătură din asociaţie şi acum trebuie ca să o luăm şi să o refacem din nou de la început, că dacă nu facem aceasta ne vor judeca pe noi urmaşii şi viitorii români din Viena.
Acest aspect l-am redat ca să se vadă că mentalitatea unor români este încă „putredă“ peste tot şi nu am fost scutiţi nici noi de această plagă.
În încheiere, găsesc de cuviinţă că în această problemă să redau un citat al marelui patriot român ardelean Gh. Şincai, care cu o ocazie a spus că… „Pe neamul românesc mai mult l-au stricat, mai întâi neînţelegerea între dânşii şi pizma dinăuntru…“.
TRINŢU MĂRAN
